Timp pentru Mine + Introspectie = Echilibru + Armonie (nu numai) pentru Antreprenori


Omul secolului 21 si in special antreprenorul zilelor noastre trăiește într-o lume incredibil de ocupată. Creierul uman nu s-a adaptat la multitudinea de stimuli care acționează asupra lui, simultan, în fiecare minut. Tehnologia schimbă modul în care ne desfășurăm viețile, iar acesta este motivul primordial pentru care introspecția este vitală în 2015. Ai simțit vreodată nevoia de a avea timp pentru tine? L-ai planificat? L-ai pus în agendă?

De foarte multe ori spunem că nu avem timp nici să respirăm. Job-ul, întâlnirile de afaceri, educația, oamenii apropiați, aglomerația, toate se răsfrâng asupra noastră și ne rămâne foarte puțin timp pentru “discuția cu noi”. Adesea, ne implicăm atât de intens în activitățile zilnice, încât creierul funcționează la capacitate maximă. Ritmul interior devine alert și ajungem în punctul în care suntem total centrați pe activitate, scăpând din vedere finalitatea acesteia și scopul pe care dorim să îl atingem. Cel mai adesea ne dorim echilibru si armonie si sfarsim prin a avea prea multe activitati.

Dacă te afli într-o astfel de situație, înseamnă că a venit momentul să spui stop. Încearcă să te oprești, pentru a clipă, și să privești în interiorul tău. Autoreflecția te ajută să îți clarifici gândurile și să vezi exact spre ce te îndrepți. În felul acesta, poți afla dacă într-adevăr te afli într-o criză de timp sau ești constant grăbit fiindcă așa răspunde creierul tău când se confruntă cu mulți stimuli.

Ce înseamnă timp pentru mine” si in ce fel conduce la echilibru si armonie?

“Deconectarea” de la agitația și aglomerația din jurul nostru este timpul esențial de care are nevoie mintea noastră pentru a-și reîncărca bateriile. Dacă lumea din jurul nostru merită atenția noastră completă în alte împrejurări, atunci trebuie să alocăm timp și pentru noi. Nu numai că îl merităm, dar este și pentru bine nostru.

Lipsa alocării acestui timp duce la frustrare, oboseală, pierderea echilibrului mintal. Fără timpul alocat nouă, pierdem imaginea obiectivului. Pierdem adevărate momente de aur în care ne-am putea cunoaște mai bine și ne-am putea calibra traseul în viață, către diverse scopuri.

Primul pas: rezonează cu ideea de timp pentru tine si cu notiunea de echilibru si armonie

Cu toții avem oameni apropiați, hobby-uri sau task-uri de dus la bun sfârșit. Tocmai de aceea ar trebui să eliberăm sentimentul acela de vinovăție pe care l-am putea avea pentru că suntem egoiști și ne păstrăm timp pentru noi. Timpul alocat persoanei proprii este o dimensiune necesară de care avem nevoie în stresul de zi cu zi. Suprasolicitarea poate cauza serioase probleme de sănătate, astfel că timpul pentru tine nu este doar un “moft“, ci o modalitate prin care îți păstrezi sănătatea mentală și calitatea vieții.

Alocă timp pentru tine prin meditație, introspecție, jurnal personal și diverse hobby-uri sau activități plăcute. Toate acestea te ajută să îți îndrepți atenția către propria persoană pentru o mai bună autocunoaștere. Este esențial să ști cine ești, ce abilități ai și spre ce te îndrepți.

Poți începe chiar azi să te gândești mai mult la tine și la modul în care îți împarți timpul pe care îl ai la dispoziție. În continuare, am detaliat câteva strategii prin care să ajungi la un echilibru între solicitările mediului extern și timpul pe care îl dedici “discuției cu tine“.

Al doilea pas: decide cum să petreci timpul cu tine

Pentru mine, cel mai bun moment în care introspectez și vorbesc cu mintea mea, stabilesc obiective și evaluez traseele parcurse până la momentul respectiv, este când alerg. Este metoda mea de refulare, momentul magic în care evadez din cotidian și îmi scot mintea din priză.

Îți poți începe diminețile cu câteva minute de meditație în care să îți stabilești obiectivele din ziua respectivă și să găsești posibile soluții pentru atingerea lor. Vei constata că lucrurile decurg mult mai bine atunci când ști exact ce ai de facut și spre ce te îndrepți. O minte liniștită și organizată funcționează eficient și vei putea evita situațiile în care te soliciți la maxim, sub presiunea timpului.

Fiecare obiectiv pe care îl atingi merită să fie sărbătorit și recompensat. Ne putem oferi recompense mai mici sau mai mari, in funcție de importanța scopului atins. Astfel, o plimbare in parc sau o ieșire in oraș pot fi modalități bune prin care să te relaxezi după efortul depus. Orice succes pe plan personal sau profesional poate fi încununat de recompense (apreciere, bani, etc.) din partea celorlalți oameni, însă recompensele pe care ni le oferim singuri au o cu totul altă valoare. În final, noi știm cel mai bine cât efort am depus și cât de mult merităm o pauză în care să putem reflecta asupra sinelui nostru.
Tocmai din acest motiv, modul în care fiecare dintre noi alege să își petreacă timpul liber este individualizat. Atunci când ai la dispoziție 15 minute, jumătate de oră sau toată după amiaza liberă, ce te face să te simți fresh, relaxat și fericit? Scrie o listă și păstreaz-o la îndemână. Apoi urmărește-ți agenda și programează-ți timpul astfel când să ai timp și pentru tine – incluzând acele activități.

Al treilea pas: creează un ritual

15-20 de minute pe zi de introspecție sau timp petrecut doar în compania propriei tale persoane, cu gandurile, emotiile si senzatiile corporale nu este chiar atât de mult. O zi de 24 ore are 1440 minute, iar cele 20 de minute cu siguranta ca le poti re-aloca din zona altor activitati. Întreprinde ceva care te ajută să lasi responsabilitățile deoparte pentru moment și îți relaxează mintea, permițându-ți să fii singur, cu gândurile tale. Pentru mine, un astfel de moment este atunci când ma relaxez in fotoliu sau la o ceainarie sau cafenea linistita. Este un timp care îmi permite să privesc spre interior și să mă deconectez de la activitățile cotidiene.

Iti recomand utilizarea unui carnetel in care sa iti gestionezi aceste momente zilnice, precum si un reminder (de ex. seteaza-ti telefonul sa vibreze la orele la care iti propui sa iei o pauza pentru tine).

Atât meditația zilnică, cât și timpul pe care îl petreci cu tine însuți sunt lucruri care ar trebui desfășurate în mod cumulativ. Degeaba planifici o activitate, dacă nu îți dai voie să te relaxezi odată ce ai ți-ai încheiat cu succes task-urile. Este adevărat că activitatea va decurge în mod eficient, însă în absența unui timp dedicat ție, te vei simți la fel de epuizat și aglomerat.

Al patrulea pas: ține un jurnal personal

Pentru unele persoane, a ține un jurnal poate fi încă o sarcină care se adaugă la volumul mare de activități pe care îl desfășoară. Efortul este infim de mic pe lângă beneficiile majore pe care le dobândești de pe urma jurnalului.

În primul rând, jurnalul facilitează introspecția și îți oferă o fereastră către interiorul tău. Poți observa dificultățile cu care te-ai confruntat în trecut și cum ai reușit să le depășești, progresul pe care l-ai realizat de-a lungul timpului, modul în care ai acționat în diferite situații și cine esti tu ca persoană.

În al doilea rând, jurnalul poate încuraja gândirea optimista, orientata spre solutii concrete, spre echilibru si armonie. Propune-ti să te concentrezi și să notezi aspectele pozitive din viața ta, chiar dacă uneori nu le găsești la prima vedere.
În al treilea rând, jurnalul reprezintă istoria ta personală pe care o poți retrăi în plan mental, de fiecare dată când îl răsfoiești. În momentele în care nu te simți motivat sau încrezător în forțele proprii, experiențele trecute pe care le-ai notat în jurnal sunt o dovadă că ai reușit să treci cu succes peste obstacole.

Ce altceva mai poți face

La început de săptămână, acordă-ți câteva minute pentru a schematiza planul săptămânii care urmează și stabilește momente pe care să le petreci cu tine. Tratează-ți timpul personal ca și când ar fi un alt lucru care trebuie întreprins.

Învață să spui nu lucrurilor pe care nu vrei să le faci. Renunță, pentru moment, la politețe, și înțelege că ceea ce nu îți aduce valoare și satisfacție nu ar trebui întreprins. Timpul acela e valoros și îl poți folosi într-o altă manieră.

Trezește-te mai de dimineață. Timpul pe care îl petreci dimineața este unul câștigat, iar atunci poți face lucruri fără să intervină membrii familiei sau alte griji din timpul zilei. Tu de cât timp ai nevoie pentru a ”discuta” cu tine?

Dacă ești curios să afli și mai multe despre cum să te raportezi la propria persoană și la cei din jurul tău, îți recomand cartile “The Diamond Cutter“ si “Karma management” de Geshe Michael Roach. Le gasesti traduse in limba romana, AICI – Slefuitorul de diamante si AICI – Management karmic. Deși autorul explică modul în care a implementat filosofia budistă în mediul afacerilor, vei găsi o mulțime de informații utile pe care să le aplici în plan personal.

Acum că ai aflat ce înseamnă să îți faci timp pentru tine și cât de benefic este pentru bunăstarea ta, crezi că are sens să mai amâni schimbarea?
Vrei sa mai primesti actualizari de la mine? Casuta de abonare este jos, in dreapta.

Referințe:
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1162908812001016
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1041608011001786
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0022103114000614
Richardson, Cheryl. 1999. Take Time for Your Life: A Personal Coach’s 7-Step Program for Creating the Life You Want, NY, Broadway Books.

Leave a Reply