Cele 3 baghete magice ale antreprenorului (articolul 2 din seria de 21)

Ieri am scris despre cele 24 de lectii pe care le-am invatat in 24 de ani de antreprenoriat. Au fost cititori care mi-au spus ca au gasit informatie in articol cat intr-un manual.
Imediat a si venit o provocare din partea voastra, a cititorilor: sa reduc lectiile la 3. Cele mai importante. Cele care sunt cu adevarat un pasaport spre libertate.

De aceea, astazi voi prezenta in acest articol cele 3 principii de baza ale LIBERTATII antreprenorului, pe care tot alegand dintr-o lunga lista de invataturi preluate de ici – de colo, le-am testat si le-am validat in propria mea viata.

Odata ce vei incepe sa le acorzi atentie, vei vedea cat de subtile sunt influentele care iti guverneaza viata si afacerea.

Le-am aplicat si eu in viata mea in ultimii 15 ani si le-am vazut aplicate de catre clientii mei cu rezultate extraordinare. Oprah, Richard Branson, Robin Sharma si Deepak Chopra le aplica de asemenea.

Stiu, esti asaltat cu multa informatie, multe articole, multe programe care sa despice firul in 4 si care sa iti ofere solutii punctuale la diverse probleme ale antreprenorului. Insa daca te-ai saturat sa fii coplesit de gestionarea propriilor tale resurse, pana la urma, totul se reduce la aceste 3 principii.

1. Stapaneste-ti timpul

Sa decizi TU cum iti utilizezi timpul, si sa decizi intelept inseamna sa sustii viziunea pe termen lung.


Ai 24 de ore intr-o zi. 7 zile intr-o saptamana. La fel are si Donald Trump. Majoritatea antreprenorilor fac greseala de a se concentra pe rezolvarea problemelor. Ei bine, tu decizi in ce directie iti concentrezi energia. Tu decizi ce alimentezi. Ceea ce vei alimenta va creste. Te concentrezi pe rezolvarea problemelor? Vei deveni expert in rezolvarea problemelor si vei intalni tot mai multe probleme pe care sa le rezolvi. In loc sa te concentrezi pe urgente, solutia este sa te concentrezi pe lucrurile cu adevarat importante pentru construirea viitorului pe care ti-l doresti. PUNE STAPANIRE PE TIMPUL TAU!

Din curiozitate, am tinut intr-o vreme un jurnal cu modul in care imi utilizam timpul zilnic, cu inregistrari la fiecare 15 minute. Pe masura ce tineam jurnalul, am inceput sa imi dau seama cat de subtile sunt tranzactiile cu propriul meu timp. Am inceput sa solicit cu fermitate dreptul de a alege in ce imi investesc timpul. Si nu a fost un proces usor, pentru ca cei din jur erau obisnuiti sa mi-l utilizeze ca si cum ar fi fost dreptul lor.

Si am descoperit un corolar al acestui principiu: tot ceea ce e de facut si nu fac bine si la timpul potrivit, se va intoarce si imi va rapi resurse triple din rezervorul meu de timp si energie. Nota de plata este inevitabila.

2. Relatia ta cu business-ul tau

Sa lucrezi LA business inseamna sa construiesti un sistem, sa lucrezi IN business inseamna sa ai un job in propria ta firma.


Majoritatea antreprenorilor care sufera de supraaglomerare si simt ca au prea multe pe umerii lor au ceva in comun: sunt implicati direct in partea lucrativa a afacerii. Cata vreme lucrezi IN business-ul tau si ai o functiune operationala, nu vei fi liber.
Vei fi doar un angajat. Nu e nimic rau sa fii angajat, insa atunci cand ai statut de angajat, este foarte probabil ca altcineva sa dispuna de timpul tau.

In schimb, este absolut benefic sa lucrezi LA afacerea ta. Ca si cum ar fi o masinarie.  Crezi ca esti singurul capabil sa faca lucrurile cum trebuie? Ei bine, continuand sa crezi asta, atunci asta va fi viata pe care o vei trai. Vei fi legat cu lanturi de afacerea ta.

Solutia este sa iti consideri business-ul ca pe o masinarie care are ca menire sa iti produca si sustina viata pe care ti-o doresti in timp ce prin specificul activitatii ajuta lumea sa devina un loc mai bun si te exprima pe deplin.

Cand am traversat perioade dificile, cu cat munceam mai mult IN business ca sa redresez situatia, cu atat cei din jurul meu incetineau ritmul si isi pierdeau din eficienta. Interesant, nu-i asa?

3. Calitatea energiei tale

Cu cat ai grija de tine si energia cu care te implici in afacere este mai curata, mai sanatoasa, cu atat business-ul tau va fi mai sanatos.


Sindromul burn-out (sindromul epuizarii) este des intalnit la antreprenori. Cu darnicie, acestia isi ofera energia pana la epuizare pentru ca business-ul lor sa mearga, se odihnesc putin dar nu suficient si apoi o iau de la capat.

Business-ul tau va functiona la nivelul pe care i-l oferi tu, energetic. Un antreprenor stresat si epuizat va avea un business stresat si epuizat. Cu clienti stresati si epuizati. Cel mai responsabil lucru pe care il poti face pentru business-ul tau este sa ai grija de energia ta.

Ori de cate ori m-am implicat prea mult si necontrolat intr-un proiect (care, de altfel, ma pasiona) si uitam (sau amanam) sa am grija de energia mea (zile lungi de lucru, fara pauze, nopti scurte, pizza livrata la birou, atentie indreptata obsesiv spre obiectivele de business), am platit ulterior si nota de plata: energie scazuta, oboseala, functionarea pe adrenalina urmata de apatie si chiar de depresie.

Si nu in ultimul rand, sa vorbim despre libertatea interioara. Calitatea energiei tale depinde foarte mult de calitatea proceselor interne, a dialogului intern. Si pentru ca in mintea ta si in sufletul tau sa fie liniste, integritatea si autenticitatea sunt cheia. Sa fii sincer cu tine insuti. Sa iti respecti intuitia si instinctul. Sa iti onorezi valorile. Sa stii pana in adancul sufletului tau ca atat intentiile cat si actiunile tale sunt curate, onorabile, integre.

Legile Universului actioneaza. Aparent, business-ul este despre bani, succes, realizari materiale. Daca vei aprofunda subiectul spiritualitatii in business, vei descoperi ca

Universul functioneaza dupa niste legi care guverneaza cu precizie atat viata cat si afacerile. Oferi si nu primesti. Te incapatanezi sa repeti aceleasi greseli. Te concentrezi pe bani si nu pe valoarea adaugata (clientilor, angajatilor, familiei). Iti incalci menirea.

Faci oferte fara sa crezi in ele, vinzi produse si/sau servicii doar ca sa castigi bani. Ei bine, nu vei cunoaste implinirea si banii castigati astfel se vor duce cum au venit… pe rezolvarea unor situatii in care nu crezi, care parca vin si se pun in calea succesului tau.

Motivul pentru care am scris articol este pentru ca intalnesc adesea antreprenori si freelanceri care se confrunta situatiile de mai-sus, abandonandu-si visele pentru a trai o viata de semi-sclav al propriei afaceri. Afacerea care trebuia sa le deschida drumul catre o viata prospera si linistita a ajuns sa fie o cusca din care nu vad iesirea.

Relatia ta cu Universul se vede in balanta contabila a afacerii tale.

Minutul de introspectie

Acorda-ti cateva minute de liniste, relaxeaza-te si verifica in realitatea ta:
a. cat de mult din timpul tau iti este “rapit” de altii, de urgente, de “trebuie”?
b. in ce relatie esti cu business-ul tau (cine pe cine serveste)?
c. care este nivelul energiei tale?
d. unde “deranjezi Universul” cu actiunile tale legate de business?

~

Daca acest articol ti-a fost de folos, te invit sa lasi un comentariu mai-jos 🙂

Leave a Reply